Specialiștii Comisiei de cercetare din cadrul ISU București – Ilfov au stabilit că incendiul care a izbucnit, vineri seară, la mansarda unui bloc de pe Aleea Mizil a fost provocat de o țigară aprinsă.
„În speță, cel mai probabil loc al focarului de incendiu a fost balconul unui apartament de la nivelul mansardei, iar sursa probabilă de aprindere este jarul produs de o țigară”, se arată într-un comunicat emis de ISU București – Ilfov .
Potrivit sursei citate, focul s-a extins din cauza faptului că incendiul a fost observat târziu și de faptul că mansarda și acoperișul erau făcute din materiale care ard ușor.
Conform pompierilor, din punct de vedere al securității la incendiu, blocul nu era prevăzut cu instalații de stingere a incendiilor, detecție sau semnalizare. Deși la mansardă, deasupra casei scărilor, exista o trapă de desfumare, aceasta nu a funcționat.
Focul a izbucnit, vineri seară, la mansarda blocului de patru etaje, cu 51 de apartamente, din zona 1 Decembrie din Capitală. Incendiul a cuprins o suprafață de 500 de metri pătrați și s-a manifestat cu flăcări și degajări mari de fum.
La șase minute de la semnalarea sa, au ajuns la fața locului primele trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare și unul SMURD, ale ISU București – Ilfov.
Incendiul a fost lichidat cu 17 autospeciale de stingere și trei autoscări. De asemenea, au fost mobilizate trei echipaje de descarcerare și trei ambulanțe SMURD.
Pompierii au avut probleme, întrucât rețeaua de hidranți din zonă nu are debitul necesar autospecialelor de stingere, dar și pentru că o parte din hidranți nu funcționau.
Unul dintre ofițerii ISU care a ajuns printre primii la fața locului a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca, deoarece se simțea rău în urma expunerii la fum. Acesta a fost externat ulterior.
Toți cei care se aflau în clădire au fost evacuați. Un bărbat de aproximativ 80 de ani, imobilizat, a fost scos din bloc de pompieri. Totodată, o femeie de aproximativ 50 de ani, care a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri de la un echipaj SMURD.